Str. Prof. Petru Olteanu, Nr. 75, Tomesti, Iasi
Luni-Vineri:  8:00-20:00

Bine ați venit la clinica DariDent

Str. Prof. Petru Olteanu, Nr. 75, Tomesti, Iasi

Modalități flexibile de plată, stomatologie în rate direct în cabinet

Tehnologie de ultimă generație

Tratamente proactive și personalizate

Personal medical amabil și atent la cerințele pacientului

Dinți ficși în 24 de ore

Implantul dentar

Implanturile dentare sunt una dintre cele mai populare soluții pe termen lung pentru lipsa dinților. Sunt mici șuruburi din titan care se introduc în osul maxilarului și preiau funcția rădăcinii unui dinte.

Acea rădăcină poate fi apoi restaurată cu o coroană, o punte sau poate fi folosită pentru a susține protezele dentare.

Progresele tehnologice recente au făcut ca tratamentul cu implant dentar să fie mai simplu, chiar și în cazurile în care rămâne puțin os.

La clinica Darident am îmbrațișat aceste schimbări, toate implanturile noastre fiind acum realizate prin chirurgie ghidată de computer și cu ajutorul laserelor dentare.

Evoluția continuă și modernizarea aparaturilor a dus la apariția conceptului de implant rapid cu posibilitatea de a aplica o coroană pe un implant imediat după inserarea sa.

Vă invităm să consultați secțiunea IMPLANTOLOGIE sau IMPLANTOLOGIA GHIDATĂ DE COMPUTER pentru mai multe detalii.

În ce constă procedura dinți ficși în 24 de ore?

Etapele intervenției:

1) Consultația inițiala și planificarea tratamentului

Planificarea chirurgicala a implanturilor se va face cu ajutorul tehnologiei digitale prin intermediul imagisticii 3D. De aceea pacientul va avea nevoie pe lânga analizele de sânge (conform prescripției în urma consultației) și de o scanare de tip computer tomograf ce va oferi o viziune 3D a structurii și a volumului osos în care vor fi inserate implanturile.

Cu ajutorul scanarilor 3D vom putea determina cele mai bune poziții pentru plasarea implantului precum și stabilirea unei ocluzii (mușcăturii) corespunzătoare înainte de intervenția în sine. Acest aspect creează avantajul economiei de timp și implicit a costurilor scăzute precum și a scurtării timpului de recuperare a țesutului osos. Aflați mai multe despre scanările de tip 3D și importanța lor aici.

În urma acestor investigații se va stabili dacă pacientul are suficient țesut osos pentru susținerea implanturilor și se va alege numărul necesar de implanturi, diametrul și lungimea lor.
În caz contrar va fi integrată și procedura de Sinus Lift pentru adăugarea de țesut osos.
Vă invităm să consultați secțiunea Sinus Lift pentru mai multe detalii.

Tot în această etapă se va executa și o scanare intraorala cu ajutorul unui scaner de ultima generație (foarte comod pentru pacient) aceasta urmând a fi preluată de către laborator unde tehnicienii noștri vor realiza dantura provizorie adaptată perfect la fizionomia pacientului.

2) Intervenția chirurgicală

Are loc intervenția chirurgicală minim invazivă și nedureroasă (este realizată sub anestezie locală sau prin sedare conștientă) pentru inserarea implanturilor propriu-zise precedată de pregătirea cavității bucale prin extracții și îndepărtarea țesutului afectat (daca este cazul).
Tot în această etapă este realizată și atașată lucrarea dentară fixă provizorie.

La finalul zilei pacientul pleacă cu posibilitatea de a zâmbi din nou bucurandu-se de o dantură nouă, perfectă executată intr-un timp record.

3) Osteointegrarea implanturilor

Osteointegrarea (osul integrează implantul dentar introdus prin producerea de țesut osos nou) este etapa cea mai lungă de tratament variind între 4 și 6 luni;

4) Montarea danturii definitive

Dupa vindecarea și osteointegrarea implanturilor, lucrarea dentară fixă provizorie este înlocuită cu cea fixă definitivă ce garantează estetică superioară și funcționalitate completă, fără restricții.

Deținem o vastă experiență în restaurările complete, rezolvând chiar și cele mai complicate cazuri.

Procedura „Dinți ficși în 24 de ore” este soluția ideală în cazul in care pacientul:

Se confruntă cu o boală parodontală în stadiu avansat (vezi parodontoza)

Poartă proteză dentară mobilă și dorește îmbunătățiri

A pierdut toți dinții sau cea mai mare parte a danturii

Se confruntă cu carii severe ce i-au afectat întreaga dantură

Cum ar fi ca de mâine să ai un zâmbet perfect, de invidiat?

Pare incredibil, dar această intervenție/inovație îți va schimba viața într-o singură zi. Vei putea mânca, vei relua viața socială, iți vei recăpăta încrederea în tine și vei zâmbi mai mult și fără griji.

Ești pe mâini bune! DariDent înseamnă personal calificat și dotări de top.

Stomatologie în rate
direct în cabinet

Modalități flexibile de plată

Prin parteneriatele create cu Banca Transilvania, poți să-ți plătești în rate serviciile medicale la fel cum plătești și atunci când cumperi un televizor sau un telefon.

Modalități flexibile de plată

Prin tbi bank ai opțiunea de a plăti în rate pentru cheltuielile medicale în 3 pași simpli.

Servicii stomatologice complete

Profilaxie dentară

Menținerea unei bune igiene orale reprezintă cea mai importantă activitate de realizat pentru păstrarea zâmbetului natural.

Profilaxia orala completa consta in igiena orala individuala (periajul zilnic, folosirea atei dentare si apei de gura) dar si in igiena dentara profesionala.

Pedodonție

Ingrijirea sănătății dentare începe de la vârste cât mai mici și este foarte important ca aceasta să fie adoptată cât mai devreme.

Va oferim posibilitatea realizarii unei consultatii de specialitate intr-o atmosfera placuta alaturi de o echipa de specialisti cu experienta in comunicarea cu cei mici.

Ortodonție

Există o serie de anomalii care pot provoca uzuri premature ale danturii, boli ale gingiilor, probleme in funcționarea sistemului digestiv.

Acestea indică nevoia consultului de către un medic specialist in ortodonție.

Implantologie

Tehnica de implantare ghidată digital reprezintă ultima noutate din domeniul implantologiei, iar datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă, a devenit rapid un nou standard pentru specialiștii noștri.

Parodontologie

Practicarea unei igiene orale corespunzătoare la domiciliu prin periajul obișnuit nu elimină în totalitate depunerile bacteriene favorizând apariția tartrului care reprezintă un factor principal în apariția parodontozei.

Endodonție

Cariile netratate la timp vor eroda dintele pînă se va ajunge la nerv. Acesta se va infecta, simptomele de durere se vor amplifica, țesuturile de susținere se vor distruge favorizând pierderea dintelui.

Tratamentul endodontic vă poate salva un dinte extracția devenind o optiune validă în ultimă instanță.

Protetică dentară

Tratamentele de protetică dentară le sunt necesare pacienților care au nevoie de înlocuirea dinților pierduți sau de diverse reconstrucții ale arcadelor dentare.

Acestea oferă multiple posibilități de redare a zâmbetului pe care il doriți cu ajutorul lucrărilor protetice.

Chirurgie dentară

Orice manoperă de chirurgie orală va fi una nedureroasă, deoarece va fi realizată sub anestezie locală, cu anestezice de ultimă generație, care pot fi folosite, atât la adulți, cât și la copii, atunci când este cazul.

Estetică dentară

Un zâmbet frumos amplifică satisfacția unui aspect placut, contribuie la creșterea încrederii în sine și ne influențează pozitiv imaginea în relațiile cu cei din jur.

Fiind mereu asociați cu igiena orală corespunzatoare și cu starea de sănătate buna dinții albi și strălucitori vor reprezenta mereu un avantaj în contextul social al fiecărui individ.